raluca-anton-albastru

Bine ai venit!
Ma bucur sa te cunosc!

raluca-anton-i-love-psychology

Fa ceea ce iti place
si nu vei munci o zi din viata ta!

raluca-anton-ie

Fa ceea ce iti place
si nu vei munci o zi din viata ta!

raluca-anton-negru

Idei inspirate de oameni

raluca-anton-rosu

Construim un plan, actionam zilnic
masuram rezultate

raluca-anton-tricou-albastru

Tu ai ales?

Share:

28 Octombrie 2015
Raluca Anton

Despre parinti si educatie

          Am urmărit cu mirare toate ştirile care au apărut în timpul examenelor de bacalaureat şi de capacitate. Ce-i drept, mirarea a fost pe de o parte mai puţin intensă decât în anii trecuţi când s-au întâmplat lucruri mai grave parcă. Până acum am scris un singur articol mai critic cu privire la o mică parte din ce se întâmplă în sistemul de învăţământ şi pe acela îl consider justificat dată fiind gravitatea situaţiei – un caz grav de abuz emoţional (puteţi citi articolul aici).
          Nu îmi place să arăt cu degetul şi nu mă regăsesc în stilul acela de scriitură dar, pe de altă parte, mă gândesc că poate rolul de psiholog pe care îl am şi numărul mare de cazuri de copii cu care am lucrat de 9 ani încoace mă îndreptăţeşte, cumva, să am o părere în legătură cu anumite aspecte care ţin de felul în care se desfăşoară lucrurile asociate sistemului de învăţământ sau că o consecinţă a acestora. Aceste câteva referiri ale mele vor fi mai degrabă în legătură cu tehnicile de parenting şi mai puţin la adresa sistemului de învăţământ.

Despre parinti si educatie
            Felul în care părinţii se comportă în legătură cu educaţia copilului lor, în legătură cu sistemul în care copilul învaţă este, pe de o parte, dictat de sistem, de ce se întâmplă în interior, de cultură organizaţională. De multe ori am auzit că trebuie să se schimbe sistemul. Dar îmi e greu să cred în schimbarea sistemului. Nu am fost niciodată de acord cu cei care îşi doreau să schimbe lumea (sau cel puţin îşi imaginau că ar putea să o facă). În schimb, eu cred foarte mult în schimbările care pot să apară în micro sisteme cum este cel familial, de exemplu. Cred cu tărie că schimbarea se face în jurul nostru şi, poate, schimbările care apar în micro sisteme pot modifică, în timp, macro sistemul. Astfel, aş vrea să atrag atenţia asupra câtorva elemente pe care le văd că fiind disfuncţionale la micro sistemul “familie” în relaţie cu şcoală schimbări care sunt, fără îndoială, determinate şi/sau întreţinute de şcoală:

  • Imaginea părintelui în faţă celorlalţi părinţi e primul lucru pe care îl văd de fiecare dată când vine vorba de şcoală copilului. Învăţământul românesc promovează extrem de mult competiţia. Acea competiţie este, mai întâi, resimţită de către părinţi şi apoi modelată de către copiii lor. Chiar dacă părinţii spun: “dar eu doar îmi doresc să înveţe şi nu mă interesează ce spun ceilalţi părinţi!”, daţi-mi voie să contrazic această replică şi să spun că da, declarative, toţi părinţii spun asta dar puţini cred cu adevărat în acest lucru. Chiar dacă susţin teoria cu ardoare, undeva, în subsidiar, îşi amintesc mereu expresiile şi replicile celorlalţi părinţi. De multe ori, această dorinţa imensă a părinţilor de a-i face pe copii să înveţe pentru a fi printre primii pentru că aşa e acceptabil social îi face pe aceştia extrem de anxioşi şi îi face să îşi piardă focusul principal şi anume dezvoltarea copilului. De ce se întâmplă asta? Pentru că un părinte anxios va avea, prin modelare, un copil anxios. Un copil speriat şi interesat de note fără să înţeleagă rolul principal al educaţiei şi al achiziţiei de cunoştinţe (iar aici nu aş vrea să fac referire la curricula şi la materiile care se studiază la şcoală). Iată cum dinamică şcoală – părinte are că rezultat un copil care nu beneficiază de pe urmă muncii celor două elemente.
              În astfel de situaţii le recomand părinţilor să îşi analizeze cu atenţie propriile gânduri, propriile emoţii cu privire la faptul că odrasla lor merge la şcoală. Mai exact, să vadă care sunt propriile temeri. Acelea sunt cele care îl îndepărtează pe părinte de la nevoile copilului, de la ce acesta simte şi gândeşte în relaţie cu şcoală. Practic, şcoală care ar trebui să îl ajute pe copil, să îi îndeplinească nevoia de cunoaştere ajunge să devină o fugă continuă în scopul îndeplinirii nevoilor părintelui. Copilul merge la şcoală numai şi numai pentru el şi nu pentru a completă imaginea unui părinte.

 

  • Am văzut mulţi copii care nu ştiu să înveţe pentru că nu li se explică de ce trebuie să înveţe. Cele mai frecvente replici pe care copiii le aud sunt cu tentă peiorativă: “să nu ajungi la colţ de stradă”; “vrei să cerşeşti că băiatul de la semafor?”; “vrei să ajungi….(se invocă meserii puţin valorizate)” etc. Folosind astfel de expresii nu facem decât să creştem în intensitate anxietatea copiilor când vine vorba de şcoală. Trebuie să înţelegem faptul că cei mici nu au perspectiva efortului depus acum şi a beneficiilor pe termen lung. Ei nu se pot imagina pe ei înşişi peste ani – acesta este un lucru pe care îl pot face adulţii doar. Deci tehnică amintită mai sus nu este una funcţională, ameninţările nefiind de folos pe termen lung.
              Cum e util să gândească un părinte? În primul rând, să fie conştient de faptul că prezentarea unei perspective negative pe termen lung nu îl ajută pe copil absolut deloc pentru că el nu are încă foarte bine definit conceptul de viitor. Astfel, încercaţi să scoateţi în evidenţă beneficiile actuale ale mersului la şcoală: colegii, prietenii, ce învaţă, cum poate fi folosit ce învaţă. Folosiţi exemple concrete, comportamente exacte şi nu teorii. De exemplu: ai învăţat azi la matematică adunarea. Haide să vedem la ce ne ajută asta? Dacă mergi la magazin şi cumperi o îngheţată, o pâine şi o sticlă de apă ce trebuie să faci că să îţi dai seama câţi bani trebuie să îi pregăteşti vânzătoarei? 

 

  •         Copiii sunt, de multe ori, pedepsiţi când vine vorba de teme şi note. Acest lucru nu duce decât la asocierea şcolii cu pedepse deci cu ceva ce nu îşi doresc să se întâmple, ceva ce nu îşi doresc să facă. Totul vine şi dintr-o imagine greşită pe care adulţii o au cu privire la învăţat. Îşi imaginează proprii copii stand la birou cu orele şi învăţând, pur şi simplu, fără să înţeleagă cum se produce acest proces de învăţare. Aveţi aici un link care descrie, de exemplu, câte minute poate fi atent un copil pe categorii de vârstă. Poate acest lucru va ajută să înţelegeţi de ce imaginea copilului studios care stă multe ore la birou nu poate fi îndeplinită. Astfel, un părinte e important să înţeleagă că timpul pe care un copil în poate petrece la învăţat 100% focalizat pe sarcina este în minute, aproximativ, echivalentul vârstei copilului. Deci nu e funcţional să ne aşteptăm că un copil de 8 ani va stă o ora să înveţe. Nu are suficiente resurse să facă asta. Îl lăsăm să înveţe 20-30 de minute, îi oferim o pauză care poate să însemne mersul la baie, un fruct, povestim etc. Încercăm să evităm pauze care implică joc pe calculator, tabletă, telefon pentru că acestea nu relaxează ci cresc nivelul de adrenalină în cazul copilului deci îl fac să fie mai activat fiziologic, deci se va putea concentra mai greu la etapă următoare de teme.

 

  •         De multe ori, imaginea pe care cei din jurul copilului o proiectează cu privire la şcoală este una negativă: “vai! E greu la şcoală?”; “oooo! de la toamna mergi la şcoală!” sau alte ironii care sunt, mai degrabă, distractive pentru adulţi decât pentru cel mic. Iar copilul, o dată ce a prins “ura” de şcoală foarte greu va ajunge să îi facă plăcere. Şcoală trebuie privită că fiind o normalitate, că fiind ceva care le va aduce beneficii dar vor fi şi momente dificile peste care, desigur, împreună cu părinţii şi cadrele didactice vor trece.
              Dacă un părinte are o imagine negativă asupra şcolii nu înseamnă că trebuie să o proiecteze şi în cazul copilului. Este essential că, încă de când copilul e mic, să aibă o imagine frumoasă: acolo mergi să înveţi lucruri noi, la ce te ajută acele lucruri noi, de ce e important să ai multe cunoştinţe etc. Apoi, în perioada când copilul mic învaţă sau îşi face temele poate şi părintele să îşi ia o carte pe care să o citească, cel puţin pentru început astfel încât să modeleze comportamentul de citit/studiat în cazul copilului.

educatie problem

  •           Cadrele didactice sunt prezentate din postura de inamici şi nu din postura de parteneri. Părinţii, de multe ori, discuta despre cadrele didactice de faţă cu copilul punându-le astfel într-o lumina negativă. Chiar dacă copilul nu acordă atenţie discuţiei acest lucru nu înseamnă că el nu aude şi nu înmagazinează acele informaţii. Acest lucru duce la formarea unei imagini negative care nu ajută la procesul de învăţare
               Ca o continuare de la punctul anterior, nici şcoala dar nici cadrele didactice nu sunt nişte factori negativi care vor răul copilului dumneavoastră. Va recomand să aveţi grijă când discutaţi între adulţi despre învăţătoare/profesori astfel incat copilul să nu audă acuze pe care le faceţi acestora. Cu cât le veţi prezenţa copiilor o imagine mai negativă asupra cadrelor didactice, cu atât vor asocia acea imagine negativă şi şcolii.

 

citat educatie

        Sunt puţine lucrurile pe care le-am scris aici şi multe cele pe care le-aş fi putut scrie. Mi-am dorit să va ofer o perspectiva de gândire şi câteva mici sugestii care sper să va ghideze pe parcursul acestui început de aşcolar.

      Dragi părinţi, va doresc răbdare, multă toleranţă la frustrare şi mi-aş dori că de fiecare dată când va supăraţi sau va enervaţi pe copilul dumneavoastră cu privire la şcoală să va gândiţi dacă aveţi acele emoţii pentru că nu va sunt împlinite dumneavoastră nevoile sau pentru că nu sunt îndeplinite nevoile copilului dumneavoastră? Şcoală este despre copii şi nu despre părinţi.

         

Mult succes,

semnatura

Adauga un comentariu

Trimite