O dată cu pandemia și cu acest work from home fiecare dintre noi am început să ne punem întrebări cu privire la modul în care lucrăm, la implicațiile noastre în viața profesională. Că vedem asta sau nu, că simțim asta sau nu, felul în care muncim s-a schimbat radical în ultimul an și jumătate.
Ce facem pornind de la acest context?
Avem opțiunea de a merge mai departe fără să înțelegem în detaliu sau, pe de altă parte, avem opțțiunea de a le oferi celor alături de care lucrăm ocazia să treacă printr-un proces de conștientizare și să reușească să răspundă siguri multor întrebări pe care le au, dar și să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor.
Pentru că, ce observăm în jur este o amorțire a simțurilor și a deciziilor, dar mai ales o pasare a responsabilității către ceilalți, iar apoi, poate, o manifestare a nemulțumirilor.
Obiectivul acestui curs este să înțelegem fiecare dintre noi cum reacționăm în contexte de stres, în contexte dificile prin care trecem, să vedem care este capacitatea noastră de adaptare și acceptare și, mai mult decât atât, să analizăm care este strategia personală cu privire la schimbare și să îi aducem îmbunătățiri acesteia.
Faptul că putem discuta despre toate acestea pornind de la același eveniment activator prin care trecem cu toții: pandemia care ba ne-a închis în case, ba ne-a dat voie să ne întâlnim, dar restricționat, ba ne spune că ne întoarcem la o viață normală, dar încă nu ne e clar cum va fi definită, pentru fiecare dintre noi, această normalitate.
Ce moment mai bun să ne dăm seama de faptul că fiecare dintre noi are mecanisme diferite de adaptare, că fiecare avem pași diferiți pentru acceptarea a ceea ce ni se întâmplă și, în plus, că fiecare avem nevoie diferite cu privire la schimbare.
#înapoilasocializare? Nu este o serie de cursuri teoretice.
Webinariile conțin și elemente de teorie extrase din știința care stă în spatele psihologiei, dar are, mai degrabă, o puternică încărcătură practică. Așa că așteaptă-te să faci exerciții pe parcursul întâlnirilor live și să lucrezi în grupuri mici pentru a avea o experiență integrată.
Iar apropo de știință, ce ne spun studiile este că, pentru a construi o poveste de viață coerentă (elementul esențial al sănătății noastre mentale și emoționale) este important să înțelegem ce ni se întâmplă, să acceptăm prin ce trecem și apoi, să schimbăm ce poate fi schimbat.
Pasul 1 – 3 webinarii live a câte 2 ore fiecare;
Pasul 2 – materiale video care sunt suport atât pentru program, cât și pentru comunicarea internă;
Pasul 3 – un kit de fișe de lucru pentru a-ți fi mai ușor să te ghidezi în toată această călătorie;
Toate acestea au ca obiective:
1. #înțelegerea modului în care reacționezi la provocări cotidiene și de ce;
2. #acceptarea poveștii personale în legătură cu aceste reacții și a emoțiilor care vin o dată cu acestea;
3. #schimbarea a ceea ce îmi dau seama că nu funcționează;
Fiecare webinar va fi focalizat pe câte o tematică, iar video-urile și exercițiile vor fi continuări sau teme asociate acestora. Fiecare tematică va avea că follow-up câte 2 filmări.
Datele în care se desfășoară cele 3 webinarii sunt:
1. 7 Octombrie 2021 de la 18:00 la 20:00
2. 21 Octombrie 2021 de la 18:00 la 20:00
3. 4 Noiembrie 2021 de la 18:00 la 20:00
Salvează-ți în agendă cele 3 date, iar pe măsură ce se întâmplă lucrurile vei primi mailuri din partea mea cu privire la modalitățile de organizare, link-ul de conectare, anunțuri cu privire la zilele în care voi încarcă pe platforma cursurile suport și exercițiile scrise.
Pasul 1.
Înscriere – Pentru înscriere va trebui să achiți o taxă de participare (te încurajez să folosești codul de reducere #socializare pentru a beneficia de reducere). După ce vei parcurge pașii pentru înscriere, vei primi un mail cu un user și o parolă și vei avea instant acces la platforma;
Pasul 2.
Contectare – Cu câteva zile înainte de curs o să primești informații despre cum te poți contecta la webinar;
Pasul 3.
Materialele suport – La sfârșitul fiecărui webinar o să primești atât materialele suport cât și caietul de lucru si video-urilor adiționale.
***
Acest curs este o experiență!
O experiență a ta cu ține însuți și cu modul în care ai învățat să reacționezi la dificultăți și să rezolvi probleme.
Îmi dau seama că pentru a lua DECIZIA de a investi într-un masterclass despre tine este nevoie o introspecție și necesită timp, dar mai mult decât atât, necesită încredere în persoana care îl livrează. Așa că te invit să parcurgi, în mod GRATUIT, acest conținut video – un curs de 30 de minute în care deja te provoc la introspecție. Iar dacă apoi decizia vine mai ușor, mă bucură că ai curaj să călătorești în povestea ta de viață și că ai ales ca eu să-ți fiu ghid. Dacă încă mai ai nevoie de timp să te gândești, atunci mă bucură faptul că pentru 30 de minute am putut să fac parte din povestea vieții tale și că ai avut disponibilitate să asculți câteva idei despre felul în care văd eu experiența fiecăruia dintre noi cu…noi înșine.
Costul cursului este de 590 ron.
În primele 3 luni de la lansare poți achiziționa acest curs cu 450 ron.